Claudia Sheinbaum a depus marți jurământul ca prima președintă femeie a Mexicului. Aceasta a promis să consolideze drepturile femeilor și să se asigure că a doua cea mai mare economie din America Latină va rămâne o destinație sigură pentru investițiile internaționale, transmite Reuters.
Claudia Sheinbaum, în vârstă de 62 de ani, a declarat: „Sunt mamă, bunică, om de știință și credincioasă, iar, de astăzi, prin voința poporului mexican, președintă”. Fosta primăriță a capitalei Ciudad de Mexico, a câștigat un mandat de șase ani în fruntea celei mai mari țări hispanofone din lume.
În discursul emoționant de marți, președinta a anunțat că „Este vremea transformării, este vremea femeilor”.
Claudia Sheinbaum preia puterea în mijlocul unei controverse provocate de reforma juridică aprobată și promulgată de predecesorul său. Conform noilor prevederi, practic unice în lume, judecătorii urmează să fie aleși prin vot popular începând din iunie 2025. Acest fapt îngrijorează autoritățile americane care sunt preocupate de securitatea juridică a propriilor investiții private.
În acest sens, președinta Mexicului s-a adresat investitorilor străini cu asigurări că „investițiile acționarilor naționali și străini vor fi în siguranță în țara noastră”, iar președintele american Joe Biden a subliniat că Mexicul și SUA „împărtășesc legături politice, economice și culturale profunde”.
După discursul în fața Congresului, președinta Claudia Sheinbaum și-a primit oaspeții la prânz la Palatul Național, sediul președinției. Printre oaspeți s-au numărat președintele Braziliei, Columbiei și al Chile.
TV8.md amintește că în luna iunie, Claudia Sheinbaum a câștigat alegerile prezidențiale cu aproape 60% din voturi, cel mai înalt rezultat din istoria țării, devenind prima femeie președinte a Mexicului.