Cursă eco cu mașini electrice. Evenimentul de excepție a reunit 20 de mașini electrice, pregătite să parcurgă până la 1000 de kilometri în 24 de ore. Astfel, organizatorii vor să demonstreze scepticilor că și mașinile alimentate la curent sunt rezistente la drumurile lungi.
Chiar de dimineață, stația de alimentare a mașinilor electrice de pe strada Mihai Viteazul era plină ca niciodată. Asta pentru că peste 20 de șoferi se pregăteau să pornească în primul său maraton auto electric.
„- E un challenge pentru mine și cei care au acceptat această cursă. - E vorba de o distanță de o mie de kilometri, cum credeți veți avea impedimente? - Sunt sigur că nu va fi niciun impediment. Am mai făcut așa ceva. Am fost până la București cu ea, dar și în alte orașe. Sunt încărcătoare peste tot. Nu văd nicio problemă.”
„Chiar aș vrea să văd dacă Moldova este pregătită pentru tranzitarea altor mijloace de transport, așa să spunem, din alte țări și chiar pentru mașinile care sunt full electrice, dacă sunt de ajunse stații, care este viteza de încărcare și în cât timp putem parcurge o distanță mai mare."
„Republica Moldova s-a descurcat destul de bine în ceea ce ține de stațiile pentru încărcare mașinilor electrice. Am o mașină mică cu o capacitate la baterie mică și sper că mă voi descurca așa cum e.”
„- Ce așteptări ai de la această cursă? - Cunoștințe noi cu oameni care la fel sunt entuziasmați de mașinile electrice, ca și mine. Cred că o să fie un trip foarte interesant.”
Participanții au fost împărțiți în echipe a câte doi șoferi și trebuie să parcurgă peste 1000 km prin Moldova în cel mult 24 ore. Asta ar însemna și câteva opriri la stații de încărcare fast charge, care sunt 15 la număr pe traseu. Printre participanți sunt și șapte cetățeni români.
„Distanța în sine poate părea mare la prima vedere, dar mașina este capabilă să se încarce cu o viteză mare. Vom avea și posibilitatea să explorăm Moldova. Bine nu la pas, dar păstrând vitezele legale.”
Organizatorii acestei provocări pentru șoferii cu mașini eco spun că astfel vor să convingă scepticii despre rezistența automobilelor care circulă pe bază de curent electric.
„Această Tesla pe care o vedeți aici este deținătoarea recordului mondial de cel mai mare număr de kilometri parcurși pentru orice mașină electrică. Deci are două milioane 145 de mii de kilometri”, a declarat unul dintre organizatorii maratonului, Ilie Toma.
În competiție s-a aventurat și ministrul Energiei, Victor Parlicov.
„S-au aplanat problemele care existau anterior și cele legate de mașinile electrice, dar și cele de infrastructura de încărcare. Asta era o constrângere reală care nu permitea să spunem creșterea mai vertiginoasă a numărului de mașini electrice. Așa că vreau să particip, să mă conving și eu singur”, a menționat ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Evenimentul „Fast and green: 1000 km” este organizat cu susținerea financiară a Uniunii Europene, PNUD Moldova și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei. Actualmente, în Moldova sunt înregistrate în jur de 4.000 de mașini electrice, cu aproximativ 60 la sută mai multe decât acum doi ani. A crescut și numărul stațiilor de încărcare rapidă, care pot fi găsite aproape în toate raioanele țării.